HERBAL CARE

The natural way to feeling good!

Archive for April 22nd, 2007

Scurta introducere in Feng Shui

Posted by Dana on April 22, 2007

Termenul “Feng Shui” tradus exact inseamna vant si apa, reprezentand un stravechi sistem chinezesc care vorbeste despre relatia dintre oameni si mediul lor inconjurator, despre cum totul din jur este energie si este interconectata si modificata continuu intr-un fel care poate fi inteles. Bazat pe legile naturii, teoriile, principiile si tehnicile feng shui ne ajuta sa intelegem, cum noi insine putem creea un mediu comfortabil unde sa fim in echilibru si armonie, in timp ce astfel putem imbunatatii anumite aspecte ale vietii noastre. Feng Shui este mai mult decat o arta pur subiectiva, fara sa fie insa o stiinta exacta.

Principiul de baza in Feng Shui este “chi”, adica altfel exprimat, “energie”. Este un principiu energetic formal care este in mod spontan exprimat in toate aspectele vietii interconectand totul din jur. Acest principiu mai este intalnit si in alte culturi. Hindusii ii spun “prana”, japonezii ii spun “Qi” si noi crestinii ii spunem “spirit”. Acest chi poate fi intalnit sub mai multe forme, el putand fi al pamantului, al atmosferei, al plantelor si animalelor sau chiar al oamenilor. Calitatea lui este exprimata prin forma, contur, culoare, sunet si ciclurile naturii. O mare parte din Feng Shui este preocupat sa se asigure ca acest chi nu este blocat, stationat, prea rasfirat sau prea concentrat in mediul inconjurator noua.

Sunt doua tipuri de Feng Shui care sunt luate in seama pentru mediul nostru inconjurator.

  • unul este fizic, care se refera la impejmuirile exterioare vizibile: cum ar fi peisaje, munti, constructii, cursuri ale apei, drumuri si sosele sau care sa se refere la designul interior al cladirii unde ne aflam ( fie ca este casa noastra, biroul sau locul de munca unde ne aflam)
  • altul este mult mai abstract si se refera la influenta directionala, care nu este vizibila dar care are un impact asupra noastra intrucat este legata de timp si spatiu.

Cand se evalueaza influentele Feng Shui, este absolut necesar sa se ia in consideratie atat aspectele vizibile cat si cele invizibile ale mediului inconjurator noua. 

Care este scopul utilizarii Feng Shui?

Scopul sau este de a alinia energiile unui loc pentru a mari astfel energia personala a celui care este in locul respectiv. Cand aceasta se realizeaza corect, locul respectiv permite si sustine dorintele, scopurile sau ambitiile perosoanei, ajutand-o sa-si fructifice mai bine intregul sau potential.

Cand principiile Feng Shui sunt utilizate corect, noi putem creste energia in acele aspecte ale vietii noastre pe care le-am dori sa fie mai active, micsorand energiile neproductive sau chiar negative care le influenteaza.

Oricum, trebuie sa intelegem ca Feng Shui nu este o bagheta magica. Nu poate sa inlature  toate incercarile intalnite in viata noastra. Este doar una dintre componentele vietii noastre, care ne da insa o mare constientizare a faptului ca putem sa schimbam acele lucruri din viata noastra, care sunt in puterea noastra de a fi schimbate!

Posted in Feng Shui | Leave a Comment »

Despre alergii

Posted by Dana on April 22, 2007

Ce este alergia? Pe intelesul tuturor, este o reactie exagerata a organismului la anumite alimente, substante naturale sau chimice, manifestari climatice, animale, insecte, imprejurari de viata. In mare, se pot distinge doua forme de manifestare:

  • alergia care are cauze obiective (praf, polen, par de animale, purici, paianjeni etc.) si
  • alergia provocata de cauze subiective (fobii, manii etc).

In primul caz, boala se poate trata de un medic specialist cu medicamente antihistaminice si cu o serie de produse naturiste. In al doilea caz, ea trebuie tratata de catre medicul psihiatru.

Ce ar trebui sa stim despre alergii?

Reactiile alergice implica manifestari cutanate, de cai aeriene superioare si inferioare, ale aparatului cardiovascular si ale tractului digestiv. Gravitatea reactiilor sistemice variaza de la un eritem usor pruriginos, la exitus in cateva minute. Simptomele apar la cateva minute dupa expunerea la alergen si cu cat reactia este mai rapida cu atat este mai grava. Doua treimi dintre decesele prin soc anafilactic sunt produse prin sufocare, in urma edemului laringian sau a crizei majore de astm. Hipotensiunea si aritmiile capatate in urma unui soc anafilacti duc la colaps cardiovascular.

Simptome si semne:

  • Prurit la nivelul buzelor, ochilor, mainilor si picioarelor, disfonie, dispnee, palpitatii, disfagie, crampe abdominale si greata
  • Urticarie, flushing, angioedem, edem laringian, wheezing, tahicardie, hipotensiune, colaps, voma si diaree

Cele mai frecvente cauze de reactii anafilactice - Sensibilitatea fata de un anumit aliment ale carui componente cauzeaza o eliberare masiva de histamina (substanta care provoaca alergie) in organism. Acestea se pot obtine de la :

  • Medicamente – Printre medicamentele care pot da reactii anafilactice se numara penicilina, aspirina, AINS si insulina. Potenta acestora creste prin administrare parenterala. Excipientii medicamentosi pot fi, de asemenea, alergeni; de exemplu, lactoza, un ingredient comun al pulberilor inhalatorii uscate.
  • Intepaturi de insecte – De obicei intepaturile de viespe, albine sau unele specii de paienjeni. In Regatul Unit, intepatura de viespe sau albina se soldeaza cu 9 morti anual.
  • Alimente - Alergiile cel mai des intalnite sunt declansate de: oua, peste, fructe de mare, laptele de vaca, soia, telina, unele fructe (piersici, caise, capsuni, kiwi etc.), drojdie de bere, nuci, alune, rosii. Sase dintre ele sunt si cele mai periculoase, dar si cele mai comune: arahidele, crevetii, laptele, ouale, molustele, si soia.Prevalenta reala este necunoscuta.  
  • Latex - Alergia la latexul natural din care sunt confectionate manusile, constituie o cauza importanta de soc anafilactic la personalul medical. S-au intalnit reactii si la pacientii operati, prin expunere la manusile chirurgului.
  • Stimuli fizici - Pacientii care sufera de urticarie indusa de frig si sar direct in apa rece pot face o reactie anafilactica letala. Colapsul vascular poate aparea si la pacientii cu prurit sau urticarie induse de efortul fizic.
  • Produse biologice umane -Produsele derivate din sange, inclusiv plasma si imunoglobulinele, pot produce reactii anafilactice. S-au citat cazuri de soc anafilactic produs de lichidul seminal, in timpul actului sexual.
  • Idiopatica - La unii pacienti, reactiile anafilactice se pot produce repetitiv, fara a avea o cauza evidenta. Pentru a pune diagnosticul de anafilaxie idiopatica trebuie excluse mastocitoza si sindromul carcinoid.

Prevenire – In mod normal, trebuie sa stiti daca dvs. sau copilul dvs. aveti asemenea alergii. Cand mergetii in vizita, “analizati” cu atentie meniul inainte de a manca. Evitati pe cat posibil condimentele picante, carnea de porc, maionezele. Cele mai periculoase alimente sunt alunele, mai ales cele prajite si sarate. Daca copilul dvs are o astfel de alergie, aveti grija ce mananca!

Tratament clasic – La primele semne de alergie, trebuie consultat imediat un doctor!

  • Pentru manifestari severe, o injectia intramusculara cu adrenalina se va face imediat dupa recunoasterea reactiei de obstructie respiratorie sau colaps cardiovascular.
  • Pentru manifestarile mai putin severe, cum ar fi rash-ul si angioedemul, fara afectare respiratorie, se pot administra antihistaminice (clorfeniramina). Pacientul va fi supravegheat indeaproape si, daca sufera de astm, va primi un beta-2 agonist.

Tratament naturist - Bea zilnic trei-patru cesti de ceai de urzici, amestecat cu cate trei lingurite de bitter suedez. Dupa o perioada mai indelungata se vor vedea efectele. Ajuta impotriva oricarui tip de alergie. Incearca si remediile homeopatice (Arsenicum Album), numai sub indrumarea unui specialist in domeniu.

Atentie! Multi dintre cei care doresc sa aplice tratamente naturiste exclud medicamentele. Este cea mai mare greseala! Trebuie luate si medicamentele care se dau de medici, pentru ca tratamentul naturist nu poate exclude, in toate cazurile, tratamentul medicamentos. Tratamentele naturiste trebuie sa fie luate doar in completare, pentru a ajuta ca tratamentul medicamentos sa fie mai eficient. Doar in aceste cazuri se obtin rezultate. Treptat, in functie de cum va reactiona organismul, se va putea reduce din medicamente, dar numai cu acordul medicului curant.

Am aflat ca alergia este o reactie exagerata a organismului, dar se mai spune si ca de fiecare data, acest lucru este posibil doar cu ajutorul subconstientului. Probabil, inca din cea mai frageda copilarie, bolnavul a vazut anumite manifestari, probabil ale parintilor (excesul de curatenie, anumite gesturi sau sugestii), care au fost receptionate si mult amplificate. Deci incercati ca o masura psihologica, ce tine de autosugestie, sa va convingeti subconstientul ca va simtiti mai bine. Fara aceasta convingere, este foarte dificil de tratat orice tip de alergie.

Posted in Alimentaţie, Sănătate | 6 Comments »

Dictionari termeni cosmetici

Posted by Dana on April 22, 2007

Aminoacizi esentiali si proteine vegetale – Au rol hotarator in cresterea si mentinerea fermitatii si a nivelului optim de hidratare a pielii.

  • Proteinele – Intervin in desfasurarea tuturor proceselor vitale din organism. Ele intra in structura tuturor tesuturilor si iau parte la refacerea lor.
  • Aminoacizii – In componenta proteinelor intra aminoacizii, considerati pietrele de constructie ale organismului. Dintre cei 30 de aminoacizi cunoscuti, 8 sunt numiti esentiali pentru ca nu pot fi sintetizati in organism si trebuie procurati obligatoriu din afara. Pe masura ce pielea se rideaza, isi pierde elasticitatea, o parte din aminoacizii esentiali se pierde.

Argila – I se mai spune si caolin, este o pulbere absorbanta de origine minerala (silicat de aluminiu hidratat). Toate tipurile de argila au proprietati curative. Diferenta este data de culoarea argilei in functie de cantitatea de fier, calcar sau siliciu pe care o contine.

  • Are actiune tonifianta si hidratanta, dezvolta actiunea de corectie a pH- ului epidermei, previne infectiile, inchide porii si trateaza acneea prin normalizarea secretiei glandelor sebacee.
  • Are rol de purificare a pielii, accelereaza circulatia periferica sanguina si limfatica.

Camfor – Camforul face parte din grupul terpenelor (substante hidroaromatice). Acestea sunt substante cristalizate, care se depun in urma pastrarii uleiurilor volatile, mai ales atunci cand sunt tinute la temperaturi scazute.

  • Camforul se utilizeaza in produse destinate unor afectiuni dermatologice, respiratorii, circulatorii si reumatice.
  • Are actiune antipruriginoasa, antinevralgica, antiinflamatoare, rubrefianta si de stimulare a circulatiei sanguine.

Colagen marin – Este un produs caracteristic organismului uman. El are rolul de a da elasticitate si fermitate celulelor epidermice. Folosirea lui imbunatateste retentia apei, formeaza un film protector pe suprafata pielii, reduce pierderea apei transdermice, nu penetreaza stratul cornos, accelereaza vindecarea ranilor, este bine tolerat de toate tipurile de piele.

Spirulina – este o alga microscopica ce se gaseste in zonele tropicale si subtropicale. Este considerata o minune a naturii. Ea stimuleaza regenerarea celulara, mareste rezistenta celulara la agresiunea factorilor de mediu, protejeaza fibrele de colagen din epiderma, hidrateaza, combate formarea radicalilor liberi care determina imbatranirea prematura.  

Substante fotoprotectoare UVA/UVB 

Radiatiile UVA reprezinta aproximativ 75% din spectrul UV si ajung sa reprezinte dupa trecerea prin atmosfera aproape 99% deoarece nu sunt retinute de stratul de ozon. Desi in cantitate mai mare, radiatiile UVA poseda energie mai mica si sunt considerate mai putin daunatoare. Ele sunt mai puternice intre orele 10-16.

Radiatiile UVB reprezinta inainte de intrarea in atmosfera aprox. 18% din totalul radiatiei UV, dar numai 1% atinge suprafata pamantului. Desi in cantitate mica, radiatiile UVB sunt considerate responsabile pentru aparitia eritemului solar.

  • Substantele fotoprotectoare actioneaza pe doua directii: absorbtia radiatiilor (substante filtru) sau imprastierea lor (substante ecran). In produsele cosmetice se asociaza substante filtru cu substante ecran pentru a se asigura protectia pe toata plaja UV (UVA si UVB).
  • Substante filtru sunt substante chimice, majoritatea de sinteza, care asigura protectie antisolara pe o plaja bine definita de lungimi de unda UVA si UVB. O serie de extracte naturale din plante pot sa absoarba radiatiile UV, dar asigura o fotoprotectie modesta.
  • Substante ecran – asigura protectie antisolara prin reflectarea si difuzia razelor UV.

Unt de migdale – Este utilizat pe scara larga in industria cosmetica atat ca emolient, dar si ca vehicul de transport pentru alte principii active datorita stabilitatii sale deosebite. Are proprietati deosebite, actioneaza ca hidratant prin prevenirea deshidratarii pielii. Se utilizeaza in produse pentru piele uscata, delicata.  

Posted in Pentru frumuseţe | Leave a Comment »