Morinda Citrifolia
Posted by Dana on June 7, 2007
- Vă îmbolnăviţi des?
- Sunteţi predispus la depresie?
- Sunteţi alergic?
- Vă dor articulaţiile?
- Suferiţi sistematic de migrene?
În măsura în care sunteţi adeptul unor soluţii naturale, profitaţi de ajutorul oferit de natură! Există locuri pe glob unde efectele nefaste ale civilizaţiei încă nu s-au făcut simţite. Un astfel de loc este Polinezia, unde şi acum băştinaşii recurg, într-o mare măsură, la mijloace naturiste de vindecare, la “farmacia naturii”.
Dintre remediile naturale nu poate lipsi fructul plantei Morinda Citrifolia, care a suscitat şi interesul ştiinţei medicale din Occident si pe drept a fost numit “regele fructelor”.
MORINDA CITRIFOLIA: Acest arbore veşnic verde este originar din Polinezia, Malaezia, Australia şi Asia de Sud. Înălţimea sa poate varia de la cea a unui arbust mărunt până la 10 m. Însă nu prin această diversitate a atras atenţia lumii, ci prin compoziţia incredibil de bogată în substanţe biologic-active unice a fructelor sale. Aceste substanţe nu se regăsesc în nici o altă legumă sau fruct de pe glob.
Conţine 18 aminoacizi, pe care, în cea mai mare măsură, organismul nu îi poate sintetiza, dar care sunt indispensabili. Natriul, potasiul, fierul, manganul şi magneziul din acest fruct completează necesarul zilnic de minerale al organismului. În afara acestora, conţine şi alte substanţe active deosebite, care accelerează fluxul intercelular de nutrienţi, contribuind astfel la regenerarea celulelor. O componentă importantă este proxeronina, care are rol în producerea xeroninei. Xeronina asigură funcţionarea normală a celulelor, prin reglarea permeabilităţii membranare a acestora. Scopoletina accelerează sinteza serotoninei şi a melatoninei, având astfel o acţiune benefică asupra sistemului nervos. Substanţa activă numită damnacantal intervine benefic în procesul de diviziune celulară şi împiedică proliferarea celulelor.
Conform literaturii de specialitate, Morinda Citrifolia are următoarele efecte benefice:
- Normalizează funcţiile celulelor.
- Îmbunătăţeşte asimilarea nutrienţilor.
- Activează mecanismul antiinflamator.
- Are efect antialergic.
- Fortifică sistemul imunitar.
- Ameliorează fluctuaţiile stărilor psihice.
- Reglează ciclul veghe-somn.
- Reduce reacţiile puternice la stres (în consecinţă, acţionează ca un antihipertensiv).
- Reduce posibilitatea formării cheagurilor de sânge şi, prin aceasta, riscul infarctului miocardic sau al accidentelor vasculare cerebrale.
- Supraveghează diviziunea celulară, împiedică proliferarea celulelor.
Acest produs este fabricat de CaliVita International si se gaseste sub forma de capsule (Noni capsule in pachete de 90 de bucati) sau de lichid (Noni Liquid la sticla de 946 ml) si il gasiti si in magazinele noastre.
daca vreti sa comandati sunati la numarul 0730073370 sau vizitati Herbal Care X-Mag:
http://herbalcare.xmag.ro/calivita_international_noni_lichid–3243










Maron Marie said
Din pacate extractul de Noni indicat de catre Calivita contine paraben (parahidroxibenzoat) si benzoat de sodiu, 2 substante CANCERIGENE, extrem de periculoase !!! Degeaba Noni, daca bagati in el asa ceva ! Si Forever Living Products are Aloe (ceva excelent) fixat / conservat tot cu benzoat ! Au facut si ei zob aloea ! Mare pacat ! Chiar ceva bun 100% si ne-minat nu puteti face / recomanda ?
Dr. Maron Marie, Lyon, France