Lipitori cu acţiune benefică în varice
Posted by Dana on August 3, 2007
Conform statisticilor, două din trei angajate, au probleme cu varicele. Desigur, la unele locuri de muncă situaţia poate fi şi mai rea, mai ales dacă munca este ortostatică (în picioare). Pe termen lung, aceasta înseamnă o suprasolicitare deosebită a picioarelor, ca de altfel şi statul pe scaun toată ziua. Însă, pentru apariţia varicelor este responsabilă, în primul rând, predispoziţia genetică; efectele mediului înconjurător doar accentuează aceasta.
Musculatura netedă a pereţilor venelor este din ce în ce mai groasă, pe măsură ce acestea se îndepărtează de inimă, deoarece trebuie să reziste presiunii unei coloane de sânge din ce în ce mai mari. În momentul încărcării venelor, la tensiunea creată, venele sănătoase răspund prin dilatare, iar la golire, prin contracţie. Capacitatea de contracţie şi de dilatare este şi mijlocul de control al tensiunii arteriale. Contracţia stimulează fluxul sanguin spre inimă, dilatarea, datorită acumulării temporare a sângelui în vene, are ca rezultat scăderea tensiunii arteriale. Forţa de contracţie a musculaturii netede a pereţilor venoşi dilataţi, declanşată de excitaţiile nervoase şi hormonale, este mai redusă decât în cazul musculaturii venelor sănătoase. În final, musculatura netedă se relaxează, vena se dilată. Instrumentele mecanice ale venelor periferice sunt valvulele, care prin închidere permit circulaţia sângelui doar într-un singur sens, crescând astfel eficienţa de pompare a inimii. În condiţii normale, valvulele sunt capabile să reziste la o presiune de cca 200 Hgmm, fără a se produce refularea sângelui. Pe măsură ce tonusul musculaturii netede venoase scade sau este lezat ţesutul conjunctiv, porţiunea de venă situată deasupra valvulei se dilată în asemenea măsură încât valvula nu mai rezistă la presiune.
Problema circulaţiei venoase este de patru ori mai frecventă la femei, decât la bărbaţi, deoarece la femei, în perioada sarcinii, efectul relaxant al progesteronului asupra musculaturii contribuie la relaxarea musculaturii netede a venelor. Estrogenul, de asemenea, deteriorează eficienţa musculaturii netede. În mod deosebit sunt expuse riscului venele consumatoarelor de anticoncepţionale şi de produse hormonale.
Boala varicoasă poate provoca, pe lângă reducerea capacităţilor de performanţă, a problemelor estetice şi a simptomelor dureroase, şi apariţia unor complicaţii. Stagnarea permanentă a sângelui, alimentarea insuficientă cu sânge a membrelor inferioare, duce la necrozarea pielii, deoarece transportul reziduurilor din ţesuturi se desfăşoară anevoios, oxigenul proaspăt şi nutrienţii nu ajung în unele zone ale piciorului. În fluxul sanguin încetinit, sângele se coagulează şi vasul sanguin se obstruează; în loc de sânge fluid, stagnează sângele coagulat, constituind un mediu prielnic pentru agenţii patogeni. În acest mediu, bacteriile se înmulţesc rapid cauzând inflamaţii grave. Dacă inflamaţia se extinde spre venele profunde, consecinţa este şi mai gravă, putând duce la necrozarea piciorului şi chiar la amputarea acestuia. Dacă sângele coagulat din venă se desprinde şi, deplasându-se prin organism, ajunge la plămâni, provoacă decesul prin embolie pulmonară.
Boala este precedată de modificări estetice minore, şi anume de apariţia unei reţele – ca o pânză de păianjen – de vene nepalpabile. Primele simptome sunt oboseala, senzaţia de îngreunare a piciorului. Apare, de asemenea, amorţeala – senzaţia că o mie de ace ar înţepa piciorul – iar noaptea, nu o dată, crampe chinuitoare dau trezirea din somn. Ulterior, chiar şi un picior frumos, bine conturat va fi urâţit de venele grose, şerpuitoare şi proeminente şi de culoarea maronie a pielii de deasupra gleznei.
Merită să luăm în serios semnalele de debut; apariţia bolii poate fi prevenită cu siguranţă prin consumul sistematic al unor substanţe active naturale.
Redescoperirea unei substanţe active utilizate de multă vreme a creat posibilitatea soluţionării problemei. Cu trei mii de ani în urmă, printre recuzitele vindecătorilor din Asia, lipitorile erau deja un acccesoriu indispensabil. Pierderile de sânge cauzate de lipitori erau de natură detoxifiantă. Pacienţii simţeau o oarecare ameliorare, deoarece odată cu muşcătura vietăţii, în sânge pătrundeau şi substanţe cu acţiune antispastică şi cu efect sedativ. Printre altele, grecii foloseau lipitorile şi la tratarea nodulilor hemoroidali. În evul mediu, utilizarea lipitorilor medicinale constituia un adevărat cult, apoi au fost marginalizate. Lipitorile au fost reabilitate în timpul revoluţiei franceze. În spitalele pariziene 5-6 milioane de lipitori medicinale îşi îndeplineau sarcinile medicale. Identificarea substanţei numită hirudină a determinat utilizarea vietăţilor în extractul de lipitori, apoi în 1916 descoperirea celuilalt element component, heparina, le-a făcut inutile.
Dintre substanţele active izolate din saliva lipitorilor cea mai cunoscută este hirudina, o enzimă cu proprietăţi anticoagulante. Hirudina nici nu mai necesită şi prezenţa altor substanţe anticoagulante. Are efect anesteziant şi vasodilatator, îmbunătăţeşte microcirculaţia şi oxigenarea ţesuturilor. O altă substanţă este hialuronidaza, care scade vâscozitatea ţesuturilor conjunctive. Această substanţă dizolvă membrana protectoare a agenţilor patogeni, care astfel îşi pierd capacitatea de apărare faţă de sistemul imunitar al organismului; în acest mod, scade riscul apariţiei infecţiilor. Proteinele numite egline ameliorează inflamaţia. În produsul ce conţine extract de salivă, se mai găsesc şi alte substanţe cu efect analgezic şi de dilatare a vaselor capilare.
Extractul de Siegesbeckia orientalis este un antiinflamator general care poate fi recomandat şi în durerile reumatice. Se absoarbe bine prin piele. Substanţele care pătrund astfel au o acţiune complexă şi contribuie la fixarea, în pereţii venelor, a vitaminelor responsabile de flexibilitatea acestora. Aceste substanţe sunt de două ori mai eficiente decât cele sintetice. Prin acţiunea lor sinergică elimină senzaţia de picior umflat, apariţia durerilor spontane, a crampelor, oboseala piciorului. Ameliorează eritemul, înlătură atingerea dureroasă, precum şi petele albastre. Pielea uscată şi sensibilă devine netedă, elastică şi mătăsoasă.
Dacă o persoană simte că din cauza predispoziţiei, a ocupaţiei sau a stilului de viaţă, face parte din categoria de risc, merită să încerce utilizarea substanţelor active amintite chiar şi preventiv.
Atenţie !
- În cazul consumării unor anticoagulante, mai ales syncumar, trebuie evitat contactul acestora cu plăgile deschise.
- Rareori, poate apărea alergie la substanţele adjuvante din compoziţie.
- Dacă afecţiunile nu dispar după utilizarea produsului în doza recomandată, cereţi sfatul medicului !
dacă doriţi să cumpăraţi crema cu hirudină, vizitaţi Herbal Care X-Mag:
http://herbalcare.xmag.ro/calivita_international_veincare–4345










pricope daniela said
am simtomele de mai sus.crampele chinuitoare care ma fac sa ma trezesc din somn noaptea.ce ar trebui sa fac?oare o sa-mi apara varice?mie teama ca eu vreau sa fac un copil si nu vreau sa ma afecteze.va rog daca ma poate ajuta cineva cu ceva.va multumesc.
Dana said
E greu de spus ce efect pot avea simtomele mentionate. Cel mai bine ar trebui sa te consulte un doctor de specialitate, pentru a fi convinsa mai intai ca de asa ceva este vorba. Poate sa fie vorba doar de o lipsa de calciu si te-ai ingrijorat degeaba. Oricum daca nu sunt semne vizibile pe picior nu are rost sa te ingrijorezi ca vor putea aparea deodata.
E bine ca totusi constientizezi pericolul si solutiile pe care ti le va da, daca va fi cazul, vor fi mai eficiente daca le vei aplica din stadiu incipient. Cel putin situatia nu este asa grava incat sa nu poti avea un copil in viitorul apropiat!
Apariţia bolii este influentata foarte mult de predispozitia genetica si poate fi prevenită cu siguranţă prin consumul sistematic al unor substanţe active naturale.
Crema cu hirudina e foarte apreciata atat pentru eliminarea durerilor articulare, scaderea frecventei crampelor in gambe si imbunatatirea circulatiei sanguine cat si pentru efectele cosmetizante, ce confera pielii uscate elasticitate si netezime.
Cat priveste consumul de suplimente naturale pentru o mai buna circulatie, as recomanda dintre produsele CaliVita urmatoarele: Mega Protect 4 Life, Capsule de usturoi, Omega 3, Choleston, Extract de salcie alba, Coenzima Q10.
Iti doresc sa ai ocazia sa te bucuri de copilul pe care ti-l doresti! si … multa sanatate!
otilia pop said
buna ziua.am varice la picioare si devin din ce in ce mai dureroase.sunt violonista si in urma contralelor medicale mi s-a spus ca mi-au aparut datorita faptului ca in meseria mea se impune studiul stand in picioare. m-ar intersa daca as putea folosi lipitori pentru a-mi rezolva macar partial aceasta problema.multumesc