HERBAL CARE

The natural way to feeling good!

Archive for the ‘Aromaterapie’ Category

Aromele Craciunului

Posted by Dana on December 11, 2007

Pentru cele mai multe dintre noi, perioada Sarbatorilor de iarna este poate cea mai frumoasa parte a anului. Cui nu-i place sa stea la gura sobei la o cana de vin fiert cu scortisoara, alaturi de familie si sa priveasca pe fereastra cum cad fulgii de nea? Asta inseamna sa simti aroma Craciunului.

Dar cum tot ce e frumos trece repede, asa se intampla si cu Sarbatorile: nici nu iti dai seama cand au trecut. Vestea buna e ca am gasit o posibila solutie pentru asta! Nu, nu putem opri timpul, dar ne putem “pacali” simturile. Poti prelungi perioada Sarbatorilor daca te invalui in aromele specifice acestora, folosind produse cu parfum de portocale, scortisoara, migdale, brad, vanilie sau orice fel de parfum care iti aminteste de Craciun. Iata cateva sugestii:

De ce ne incanta atat de mult aromele Craciunului?

Pentru ca cele mai multe dintre ele au un efect benefic asupra organismului si asupra starii noastre emotionale. Putem spune ca suntem supusi in fiecare an la o “sedinta” prelungita de aromaterapie si asta se intampla de Sarbatori.

Iata numai cateva dintre aromele sarbatorilor si efectele lor asupra noastra:

Scortisoara
Mirosul de scortisoara are un efect benefic asupra starii generale a organismului, fiind un stimulent fizic si emotional. Scortisoara este cunoscuta pentru proprietatile sale afrodisiace dar si antidepresive. Cercetatorii au demonstrat ca prezenta mirosului de scortisoara intr-o incapere reduce oboseala, irascibilitatea si migrenele persoanelor aflate in incaperea respectiva, ajutandu-le pe acestea sa se concentreze mai bine asupra unor activitati mentale.

Portocalele
Oricine a decojit o portocala apreciaza acea aroma proaspata, energizanta dar si relaxanta. Mirosul portocalelor este pentru cei mai multi dintre noi “emblema” sarbatorilor de iarna aflandu-se in stransa concurenta cu mirosul proaspat al bradului. Parfumul cojilor de portocale este benefic pentru reducerea stresului, a tensiunii nervoase, a durerilor de cap si a oboselii.

Vanilia
Vanilia genereaza o stare generala buna, ajutandu-ne sa ne relaxam. Mirosul sau este antidepresiv, reduce starile de nervozitate si frustrare, aducand o stare psihica de satisfactie. Vanilia are si proprietati afrodisiace. Parfumul sau dulce nu este asociat numai cu placerea sexuala ci si cu placerea de a savura dulciuri aromate cu aceasta esenta.

Bradul
Bradul este pretuit in intreaga Europa pentru virtutile sale medicale si pentru mirosul sau proaspat. Cateva picaturi de ulei esential de ace de brad iti vor aminti de padurile de brad de la munte si de Bradul de Craciun care nu lipseste din nicio casa. Daca ai un brad artificial si iti doresti sa simti mirosul proaspat al bradului natural, poti folosi ulei esential din ace de brad sau produsele cu aroma de brad.

articol de: Georgiana Dorobantu

Posted in Aromaterapie | Leave a Comment »

Cum se folosesc uleiurile esentiale?

Posted by Dana on August 24, 2007

Unele plante au proprietati aromatice speciale cu efect direct asupra psihicului, sanatatii sau chiar vietii individului. Uleiurile esentiale sunt lichide volatile obtinute prin distilarea diferitelor parti ale plantelor: frunze, scoarta, seminte, fructe, radacini, flori, rasini.

Aromele pot fi folosite sub forma de uleiuri (pentru baie, masaj, comprese, inhalatii), esente volatile (elibereaza arome prin vaporizare in lampi odorizante), betisoare parfumate sau ierburi uscate (elibereaza arome prin fumigatii).

Esenta degajata prin vaporizare sau fumigatii actioneaza asupra nervului olfactiv care transmite creierului un semnal ce declanseaza, in replica, un impuls asupra organismului sau psihicului. Esentele folosite pentru bai sau masaje actioneaza direct prin absorbtia lor in piele.

CUM SE FOLOSESC ULEIURILE ESENTIALE?
Puteti beneficia de efectele benefice ale aromoterapiei prin mai multe variante:

  • PRIN INHALARE – In magazine specializate se gasesc sticlute cu esente parfumate. Simpla inhalare a aromei dupa deschiderea capacului sticlei sau inhalarea in apa calda in care s-au picurat 2-3 picaturi de ulei volatil au efect aromatic puternic asupra psihicului sau organismului dv. Inspirati adanc vaporii degajati.
  • PRIN VAPORIZARE CU AJUTORUL LAMPILOR ODORIZANTE - In magazinele specializate puteti gasi lampi pentru aromoterapie din portelan, sticla, ceramica. Ele sunt formate din doua recipiente: o cupa in care se toarna o cantitate mica de apa si cateva picaturi de esente volatile si un recipient in care se aseaza o lumanare care va incalzi amestecul de mai sus. Turnati apa in vasul de aromoterapie. Aprindeti o lumanare pe baza de stearina pe care o introduceti la baza vasului de aromoterapie. Picurati 1-2 picaturi in apa. In cateva secunde apa incalzita va degaja vapori ale aromei in incapere. Atentie! nu folositi lumanari pe baza de ceara de albine, ci doar pe baza de stearina.
  • PRIN LUMANARI PARFUMATE - Unele lumanari au esente parfumate continute in ceara, parfum care se degaja odata cu topirea lumanarii. Totusi efectele nu sunt la fel de puternice ca cele ale esentelor vaporizate in lampi speciale de aromoterapie iar unele parfumuri pot fi artificiale. Nu toate lumanarile colorate sunt parfumate!
  • PRIN BAIE GENERALA - Dupa ce ati umplut cada de baie cu apa calda, picurati 10 picaturi de ulei volatil. Nu turnati esenta pana ce apa nu s-a oprit. Atentie! E preferabil ca baia de aromoterapie sa nu aiba loc in acelasi timp cu baia de spalare, deci nu combinati sapunul cu esentele in acelasi timp!
  • PRIN BAIE PARTIALA - La fel ca mai sus, turnati 7-8 picaturi intr-un recipient unde veti introduce numai mainile sau numai picioarele.
  • PRIN MASAJ - Se folosesc cateva picaturi de esenta in cazul unui masaj complet sau a presarii unor puncte speciale de presopunctura.
  • PRIN COMPRESE - Picurati 5 picaturi de esenta intr-un vas cu apa calda. Imbibati o compresa in aceasta apa si apoi lasati compresa in locurile dureroase. Recomandabil mai ales pentru durerile musculare sau pentru migrene.
  • PRIN BETISOARE PARFUMATE - In magazinele specializate exista cutii cu diverse esente de betisoare. Cele mai bune sunt cele de origine indiana. Se aprind betisoarele parfumate si se lasa sa arda pana la capat. Unele esente pot fi foarte puternice iar fumul poate fi inecacios, de aceea trebuie sa incercati mai intai capacitatea dv. de toleranta la fumul parfumat.
  • PRIN PARFUMURI NATURALE - Simpla inhalare a parfumurilor plantelor respective are acelasi efect aromatic. Nimic nu poate avea un efect mai puternic decat inhalarea unui buchet de flori sau a unei plante direct in natura.

articol de Dana Mindru

www.acvaria.com

Posted in Aromaterapie | Leave a Comment »

Proprietaţile plantelor folosite în aromaterapie

Posted by Dana on August 19, 2007

Unele plante au proprietati aromatice speciale cu efect direct asupra psihicului, sanatatii sau chiar vietii individului.

Aromele pot fi folosite sub forma de

- uleiuri (pentru baie, masaj, comprese, inhalatii),

- esente volatile (elibereaza arome prin vaporizare in lampi odorizante),

- betisoare parfumate sau ierburi uscate (elibereaza arome prin fumigatii).

Uleiurile esentiale sunt lichide volatile obtinute prin distilarea diferitelor parti ale plantelor: frunze, scoarta, seminte, fructe, radacini, flori, rasini.

Esenta degajata prin vaporizare sau fumigatii actioneaza asupra nervului olfactiv care transmite creierului un semnal ce declanseaza, in replica, un impuls asupra organismului sau psihicului. Esentele folosite pentru bai sau masaje actioneaza direct prin absorbtia lor in piele.

  • ANGELICA (Angelica Archangelica) – radacina

EFECT: stimulator, energizant, anti-septic, anti-stress, depurativ, analgezic, calmant.
RECOMANDARI: Benefic pentru probleme respiratorii, bronsite, astm, raceala, gripa, constipatie, migrene, reumatism, tensiune nervoasa, sinuzita, anxietate.
ACTIUNE: Reduce tusea, febra, oboseala, regleaza ciclul menstrual. Efecte benefice in cazuri de infertilitate.
PSIHIC: Inspira echilbru si calm.
PRECAUTII: A se evita de catre gravide si diabetici!

  • BUSUIOC (Ocimum basilicum) – frunze

EFECT: Anti-spasmic, anti-depresiv.
RECOMANDARI: benefic in cazuri de tensiune nervoasa, oboseala, insomnie, sinuzita, migrene, indigestie, bronsita.
ACTIUNE: Bun pentru studiu, acumulare de informatie, pentru ca are efectul de a imbunatati memoria si de a limpezi gandirea.
PSIHIC: Reduce indecizia, confuzia, indoiala. Combate energia negativa din mediul inconjurator. Induce o senzatie de fericire si buna dispozitie.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii!

  • CEAI (Melaleuca alternifolia) – frunze

EFECT: anti-bacterian, antiseptic, anti-inflamator, dezinfectant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de bronsita, abcese, raceala, gripa, pneumonie, sinzuita, insolatie, dureri de dinti, soc.
ACTIUNE: Purifica, energizeaza, racoreste, stimuleaza.

  • CEDRU (Cedrus atlantica sau juniperus virginiana) – lemn

EFECT: antidepresiv. purificator.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de gripa, raceala, bronsita, tuse, sinuzita, reumatism, artrita.
ACTIUNI: Stimuleaza circulatia sangvina, reduce crampele musculare, usureaza respiratia, calmeaza in starile de tensiune nervoasa.
PSIHIC: Reduce grijile, obsesiile, frica. Induce curaj, energie, concentrare, protectie, atrage succesul la bani. Bun pentru meditatie si rugaciune. Alunga insectele. Combate energia negativa din mediul inconjurator. PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii.

  • CHIPAROS (Cupressus sempervirens) – ramuri si muguri

EFECT: sedativ, antiseptic, antiviral, antidepresiv.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de bronsita, tuse, astm, gripa, hemoroizi, reumatism, tensiune nervoasa, stress.
ACTIUNE: Stimuleaza circulatia sangvina, redue durerile musculare, cchilbeaza problemele menstruale sau de menopauza.
PSIHIC: induce optimism, reduce starile de tristete, gelozie, lipsa de respect pentru propria persoana, singuratate, regret sau esec.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii, in cazuri de hiper-tensiune, cancer sau probleme ale sanului sau uterului!

  • CIMBRU (Thymus vulgaris) – flori si frunze

EFECT: dezinfectant, anti-bacterian, anti-biotic,
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de raceala, bronsita, oboseala, dureri musculare, infertilitate, menopauza, constipatie, nevralgii, pneumonie, reumatism, hipotensiune, dureri musculare.
ACTIUNE: Energizeaza, stimuleaza, revigoreaza, purifica, incalzeste.
PSIHIC: mareste concentrarea, combate oboseala. Alunga insectele si parazitii.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii sau de catre hipertensivi, copii sau batrani!

  • CORIANDRU (Coriandrum sativum) – seminte

RECOMANDARI: benefic in cazuri de reumatism, raceala, gripa, insomnie, extenuare nervoasa.
ACTIUNI: Reduce durerile musculare, stimuleaza circulatia sangvina.
PSIHIC: Reduce indoiala, teama, senzatia de esec, vulnerabilitatea, iritabilitatea.
PRECAUTII: A se evita de bolnavii de boli de san!

  • CUISOARE (Eugenia caryophyllata) – flori

EFECT: Afrodisiac, calmant, antidepresiv.
RECOMANDARI: Benefic pentru digestie, colici, stari de voma, reumatism, artrita, astm, bronsita, raceala, gripa, pneumonie, dureri de picioare.
ACTIUNE: Creste pofta de mancare. Alunga tantarii.
PSIHIC: Alunga melancolia si oboseala, induce pasiune si senzatia de protectie. Atrage norocul la bani si in dragoste.

  • DAFIN (Laurus nobilis) – frunze si ramuri

RECOMANDARI: benefic in cazuri de bronsita, infectii ale sinusurilor
ACTIUNE: Reduce spasmele musculare, stimuleaza intelectual
PSIHIC: Inspira incredere, induce pace si armonie, confera curaj si incredere, alunga starile de melancolie si anxietate, reduce starea de extenuare nervoasa. Alunga insectele din casa. Atrage norocul la bani si bunastarea
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii! A nu se folosi in abuz.

  • EUCALIPT (Eucalyptus globulus) – frunze

EFECT: stimulativ, analgezic, anti-inflamator, antiseptic, antiviral, anti-bacterian, dezinfectant
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de astm, spasme, reumatism, migrene, dureri, sinuzita, crampe menstruale, bronsita, raceala, gripa
ACTIUNE: Decongestioneaza, energizeaza, reduce starile de iritare. Alunga insectele
PSIHIC: Induce protectie, purificare
PRECAUTII: A se evita de hiper-tensivi, epileptici sau de catre cei care urmeaza tratamente homeopate. A nu se inghiti!

  • GERANIUM/NAPRASNICA (Pelargonium graveolens) – frunze

EFECT: anti-depresiv. dezinfectant, anti-inflamator, reconfortant, curativ, diuretic, anti-septic.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de obseala, nervozitate, stress, dureri, nevralgii, reumatism, probleme de circulatie, polipi.
ACTIUNE: Stimuleaza circulatia sangvina. Alunga insectele.
PSIHIC: Reduce starile de melancolie, anxietate, frica, rigiditate, pierderea respectului de sine, nemultumire, probleme sentimentale. Induce fericire, protectie, creativitate.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii sau de catre hipoglicemici!

  • GHIMBIR (Zingiber officinale) – radacina

EFECT: anti-septic, analgezic, stimulativ.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de constipatie, gaze, indigestie, rau de masina, mahmureala, reumatism, dureri musculare, tuse, raceala, gripa, sinuzita, dureri de gat, polipi, slabiciune sau extenuare nervoasa, febra.
ACTIUNE: Mareste pofta de mancare, stimuleaza intectual, limpezeste mintea.
PSIHIC: Reduce starea de confuzie, indecizie, anxietate de natura sexuala, singuratate. Atrage succesul, puterea, prosperitatea, dragostea.

  • GRAPEFRUIT (Citrus paradisi) – fructe

EFECT: anti-depresiv, anti-bacterian, antiseptic, dezinfectant, revigorant, euforic.
RECOMANDARI: Benefic pentru digestie, in cazuri de raceala, frisoane, gripa.
ACTIUNE: Reduce durerile menstruale, revigoreaza, energizeaza, tonic sexual.
PSIHIC: reduce starile de melancolie, frustrare, dependenta, tristete.

  • IASOMIE (Jasminum grandiflorum) – flori

EFECT: stimulativ, calmant, sedativ, antiseptic, anti-inflamator, anti-depresiv, afrodisiac.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de tuse, crampe, dureri, extenuare nervoasa, anxietate, depresie.
ACTIUNE: Relaxeaza, revigoreaza, stimuleaza, usureaza nasterea, mareste lactatia, tonic sexual.
PSIHIC: Induce o stare de sanatate buna, optimism, incredere, bucurie, vise profetice, pace, stare meditativare, reduce sentimentul de culpabilitate, frustrare, reprimare, gelozie, abuz emotional. Atrage dragostea, norocul la bani. Combate energia negativa din mediul inconjurator. Bun pentru meditatie.

  • IENUPAR (Juniperus communis) – fructe

EFECT: revigorant, stimulativ, antiseptic, anti-inflamator, dezinfectant, anti-stress, sedativ, afrodisiac.
 RECOMANDARI: Benefic pentru digestie, in cazuri de gaze, indigestie, colici, crampe, cistita, raceala, gripa, tuse, reumatism, artrita, guta, insomnie.
ACTIUNE: Limpezeste mentalul, mareste pofta de mancare, purifica aura, improspateaza, revigoreaza, tonifica, purifica, stimuleaza circulatia sangvina.
PSIHIC: Reduce starile de anxietate, tensiune nervoasa, stres, culpabilitate, insatisfactie.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii sau la boli de rinichi!

  • ISOP (Hyssopus officinalis) – frunze si flori

EFECT: anti-bacterian, antiviral, anti-stress.
RECOMANDARI: Benefic pentru respiratie, in cazuri de indigestie, bronsita, probleme de presiune a sangelui (hipo sau hiper).
PSIHIC: Mareste creativitatea, reduce timiditatea, starile de tensiune, tristete, gelozie, disperare, ura, furie, agresivitate. Induce prosperitate, noroc la bani, purificare.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii, in starile febrile sau epilepsie!

  • LAVANDA / LEVANTICA (Lavandula officinalis)

EFECT: anti-depresiv, anti-inflamator, dezinfectant, antiseptic, energizant, calmant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de insomnie, raceala, gripa, laringita, sinuzita, astm, bronsita, tuse, hiper-tensiune, palpitatii, tahicardie, colici, lumbago, dureri reumatice, migrene, insomnie.
ACTIUNE: Echilbreaza emotional, reduce migrenele si tensiunea, imbunatateste respiratia, relaxeaza muschii, reduce durerile, relaxeaza, tonifica, revigoreaza, clarifica mintea.
PSIHIC: comate starile de depresie, stress, agitatie, dispozitie proasta, manii, obsesii, fobii, panica, teama, nesiguranta, trauma, griji. Alunga moliile. Induce un sentiment de fidelitate, dragoste, pace, fericire, protectie.

  • LAMAIE (Citrus Limonum) – fructe

EFECT: antiseptic, energizant, calmant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de constipatie, proleme stomacale, diaree, bronsita, astm, hipertensiune, artrita, reumatism.
ACTIUNE: Combate febra, incalzeste, stimuleaza circulatia sangvina, rRacoreste, revigoreaza, tonifica, limpezeste mintea, ajuta la concentrare, studiu.
PSIHIC: Combate depresia, tristetea, frica, blocajele mentale, starile de confuzie, resentimentele, apatia, neincrederea. Confera sentiment de dragoste, prietenie.

  • MAGHIRAN (Marjorana hortensis) – frunze si flori

EFECT: anti-bacterian, dezinfectant, calmant, anti-reumatic, anti-depresiv, anti-stres, anti-afrodisiac
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de astm, bronsita, tuse, raceala, migrene, hipertensiune, insomnie, crampe menstruale, nervozitate, dureri, constipatie, gaze, colici, indigestie, lumbago, reumatism, artrita.
ACTIUNE: Reduce tensiunea musculara, mareste pofta de mancare, relaxeaza, tonifica, limpezeste mintea.
PSIHIC: Reduce obsesiile, starile de isterie, furie, izolare.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii!

  • MIR (Commiphora myrrha) – rasina

EFECT: anti-septic, anti-inflamator, calmant. Benefic in cazuri de reumatism, artrita, hemoroizi, diaree, gaze, lipsa poftei de mancare, bronsita, astm, gripa.
ACTIUNE: Stimuleaza circulatia sangvina, calmeaza, improspateaza, revigoreaza, tonifica, limpezeste mintea.
 PSIHIC: Combate apatia, depresia, lipsa de vointa, indiferenta, blocajele emotionale. Bun pentru meditatie si practici spirituale.

  • MENTA (Mentha piperita) – frunze

EFECT: stimulativ, racoritor, anti-inflamator, antiseptic, antibiotic, odorizant, dezinfectant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de raceala, constipatie, gaze, indigestie, hemoroizi, lumbago, migrene, nevralgii, hipotensiune, reumatism, sinzita, dureri de dinti, dureri abdominale sau musculare, stari de voma.
ACTIUNE: Energizeaza, racoreste, stimuleaza, relaxeaza, revigoreaza, ajuta la concentrare, limpezeste mintea. Alunga furnicile si tantarii.
PSIHIC: combate starile de soc, extenuare, apatie, deznadejde. Induce dragoste, trezirea constiintei, pasiune, energie, protectie.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii, de catre hipertensivi sau de catre cei care urmeaza tratamente homeopate!

  • MUSETEL (Matricaria recutica sau anthemis nobilis) – flori

EFECT: anti-inflamator, sedativ, calmant, anti-stress, anti-bacterian, analgezic, stimulativ (digestiv).
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de depresie, indigestie, probleme digestive, migrene, nevralgii, reumatism, anxietate, insomnie.
ACTIUNE: Reduce durerile musculare.
PSIHIC: Reduce starile de isterie, grija, nervozitate, frica, iritare, tristete, furie.
PRECAUTII: A se evita in primele luni de sarcina!

  • NUCSOARA (Elettaria cardamomum) – seminte

EFECT: calmant, afrodisiac, revigorant.
ACTIUNE: reduce extenuarea psihica si fizica, reduce simptomele racelii si gripei, reduce starile de anorexie.
PSIHIC: reduce inflexibilitatea si incapatanarea, alunga suspiciunile, auto-compatimirea, confuzia, intoleranta.

  • OREGANO (Origanum vulgare)

EFECT: antibacterian, anti-viral, antibiotic, antiseptic, dezinfectant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de cistita, osteoporoza, pneumonie, gripa, candida, sinuzita, dureri de cap, dureri.
ACTIUNE: Relaxeaza muschii, stimuleaza, intareste, incalzeste, energizeaza.
PSIHIC: Ajuta la purificare de energii negative.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii sau pentru copii!

  • PATCHOULI (Pogostemon cabli) – frunze

EFECT: afrodisiac, antibiotic, anti-depresiv, anti-inflamator, odorizant, antiseptic.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de constipatie, dureri abdominale, oboseala, extenuare.
ACTIUNE: Calmeaza, relaxeaza, ajuta la concentrare.
PSIHIC: Combate anxietatea, stressul, indecizia, letargia, toanele. Atrage norocul, dragostea, prosperitatea, banii, induce progres, sex-appeal, inlatura energiile negative.

  • PERGAMUTA (Citrus bergamia) – fructe

EFECT: analgezic, antiseptic, anti-depresiv, anti-inflamator, odorizant.
RECOMANDARI: bun pentru digestie, crampe stomacale, gaze, colici, constipatie, raceala, gripa, bronsita, laringita, insomnie, convalescenta.
ACTIUNE: mareste apetitul, echilibreaza mental si emotional, reduce febra. Alunga insectele.
PSIHIC: Reduce starile de melancolie, stimulent emotional si intelectual.

  • PIPER NEGRU (Piper nigrum)

EFECT: energizant, anti-inflamator, detoxifiant, expectorant, laxativ, tonifiant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de constipatie, raceala, extenuare, lumbago, reumatism, osteoporoza, hipotensiune.
ACTIUNE: Stimuleaza circulatia sangvina, reduce durerile musculare, echilibreaza, stimuleaza, energizeaza, vializeaza, incalzeste, calmeaza.
PSIHIC: Induce rezistenta. Efect protector.
PRECAUTII: A se evita de catre cei care urmeaza tratamente homeopate sau de catre hipertensivi.

  • PIN (Pinus sylvestris) – muguri

EFECT: analgezic, expectorant, anti-bacterian, antiseptic, antiviral, odorizant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de raceala, convalescenta, astm, artita, sinuzita, laringita, tuse, hipotensiune, dureri musculare, nevalgii.
ACTIUNE: Usureaza respiratia, purifica, energizeaza, improspateaza, stimuleaza, intareste, revigoreaza, calmeaza. Alunga insectele.
PSIHIC: Reduce starile de auto-invinuire, regret, inadaptare. Induce protectie, sanatate buna, fertilitate, bani.
PRECAUTII: A se evita de catre bolnavii de cancer de prostata sau de hipertensivi!

  • PORTOCALA (Citrus sinensis) – fructe

EFECT: sedativ, anti-depresiv, antiseptic, dezinfectant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de constipatie, spasme, indigestii, palpitatii, bronsita, gripa.
ACTIUNE: Mareste pofta de mancare, reduce tensiunea musculara, echilibreaza, revigoreaza, calmeaza, relaxeaza, stimuleaza.
PSIHIC: Combate gandirea negativa, depresia, deznadejdea, frica, apatia, mareste creativitatea. Induce dragoste, fericire, frumusete, noroc, atrage banii si norocul. Bun in practici spirituale sau divinatorii.

  • ROSMARIN (Rosmarinus officinalis) – flori

EFECT: analgezic, anti-depresiv, anti-inflamator, antiseptic, expectorant, antiviral, afrodisiac, dezinfectant.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de lesin, gripa, mahmureala, astm, bronsita, crampe, constipatie, cistita, migrene, polipi, sinuzita, dureri musculare, lumbago, reumatism.
ACTIUNE: mareste capacitatea de concentrare, limpezeste mintea, stimuleaza, incalzeste, energizeaza. Alunga insectele.
PSIHIC: Combate oboseala, tristetea, nervozitatea. Induce tinerete, protectie, dragoste, pasiune, vitalitate, sanatate, somn.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii sau de catre epliptici sau hipertensivi!

  • SALVIE (Salvia sclarea) – flori

EFECT: anti-bacterian, dezinfectant, calmant, anti-depresiv, anti-stress.
RECOMANDARI: benefic in cazuri de astm, migrene, insomnie, crampe mensturale, probleme oculare.
PSIHIC: reduce starea de melancolie, extenuarea nervoasa, senzatia de culpabilitate, grijile, problemele, panica, ostilitatea, obsesiile.
PRECAUTII: A se evita in timpul graviditatii sau de persoanele bolnave de cancer sau cu probleme ovariene, uterine sau de san.

  • SANTAL (Santalum album) – lemn

EFECT: anti-infamator, antiseptic, afrodisiac, tonic, racoritor, sedativ.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de bronsita, tuse, astm, laringita, oboseala, frigiditate, impotenta, nervozitate, stress.
ACTIUNE: Reduce durerile, incalzeste, relaxeaza.
PSIHIC: Reduce starile de anxietate, iritare, nervozitate, agresivitate, mareste compasiunea, claritatea gandirii, concentrarea. Induce protectie, vindecare, dragoste, atractie. Combate energia negativa din mediul inconjurator. Bun pentru meditatie.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii sau in starile de depresie profunda!

  • TAMAIE (Boswellia species) – rasina

EFECT: anti-septic, stimulativ, anti-inflamator, sedativ, calmant, anti-depresiv.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de astm, raceala, gripa, bronsita, laringita, insomnie, dureri.
ACTIUNE: reduce tusea, amplifica respiratia.
PSIHIC: Reduce starile de anxietate, teama, tensiune nervoasa, stress, tristete. Induce purificare mentala si psihica, eliberare. Bun pentru rugaciune, meditatie, practici spirituale. Inspira protectie, curaj, purificare, deschidere spirituala.

  • TRANDAFIR (Rosa centifolia) – flori

EFECT: anti-bacterian, anti-depresiv, anti-septic, sedativ, afrodisiac, calmant, hipnotic, anti-stress.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de convalescenta, raceala, lesin, infertilitate, hipotensiune, menopauza, insomnie, migrene.
ACTIUNE: Relaxeaza, echilibreaza, calmeaza, revigoreaza, stimuleaza.
PSIHIC: Combate starile de soc, de tristete, nervozitate, agitatie, tendinte auto-distructive, razbunare, frica de implicare in relatii sentimentale. Ajuta la ridicarea moralului. Benefic in momente cu incarcatura erotica. Induce dragoste, frumusete, vindecare, noroc, protectie, pace, atractie sexuala, puteri psihice. Bun in practici divinatorii sau spirituale.
PRECAUTII: A se evita in timpul sarcinii sau de catre hipertensivi!

  • VANILIE

EFECT: sedativ, afrodisiac.
ACTIUNE: Energizeaza, racoreste, stimuleaza, incalzeste.
PSIHIC: Induce puteri magice, dragoste, pasiune, tinerete, vitalitate atractie sexuala, creativitate.

  • YLANG YLANG (Cananga odorata) – flori

EFECT: afrodisiac, anti-depresiv, antiseptic, euforic, dezinfectant, sedativ.
RECOMANDARI: Benefic in cazuri de hipotensiune, insomnie, stres.
ACTIUNE: Energizeaza, racoreste, revigoreaza, echilibreaza, calmeaza, mareste pasiunea sexuala.
PSIHIC: Reduce starile de agresivitate, anxietate. Induce dragoste, pasiune, atractie, pace.
PRECAUTII: A se evita de catre hipertensivi!

articol scris de Dana Mindru

www.acvaria.com

Posted in Aromaterapie | Leave a Comment »

Terapia prin arome

Posted by Dana on July 4, 2007

Aromoterapia este o terapie naturista complementara ce foloseste esentele naturale ale florilor, plantelor in vederea ameliorarii sau chiar vindecarii diverselor afectiuni.

Aromoterapia foloseste numeroase modalitati practice diferite prin care aromele actioneaza astfel, asupra fiintei umane. Esentele folosite in aromoterapie trebuie sa fie naturale si nu produse sintetice, pentru a putea avea efectele terapeutice scontate.

In mod obisnuit esentele sub forma uleiurile volatile ne improspateaza aerul camerei transpunandu-ne astfel, intr-o atmosfera relaxanta, odihnitoare. Esentele naturale au de asemenea, un rol dezinfectant, antibacterian. Ele pot stimula digestia si pot dinamiza puterea de a munci.

Aromele naturale pot fi folosite in diverse moduri. Sub forma de esente volatile, ele se folosesc cu ajutorul unei lampi de aromoterapie. Folosite prin masaj, comprese sau in apa de baie, aromele sunt utilizate sub forma de uleiuri. Astfel, esentele aplicate prin masaj sau in apa de baie actioneaza direct, fiind absorbite prin piele.

Cu siguranta folosirea aromelor naturale a fost folosita din cele mai vechi timpuri, caci si simtul mirosului este foarte dezvoltat la om (de zece ori mai mult decat simtul gustativ).

Prima dovada scrisa a utilizarii aromelor in scop terapeutic dateaza din secolul al XVI-lea. Intr-un manuscris in limba latina, este precizat ca vindecatorul Paracelsus ii ajuta pe cei ce sufereau traume emotionale cu ajutorul unor picaturi extrase din petalele florilor. Trebuie amintit faptul ca, pana si in zilele noastre unele incaperi din piramidele egiptene si-au pastrat mirosul specific, aromat. Acest lucru dovedeste faptul ca aromoterapia era utilizata si studiata, inca din antichitate.

In ceea ce priveste actiunea terapeutica a unor uleiuri esentiale, extrase din diferite plante si flori, primele cercetari stiintifice dateaza din anul 1894 si au fost facute de J. Miguel.

Valoarea esentelor florale a fost redescoperita si cercetata de medicul englez Edward Bach. El a fost cunoscut pentru studiile sale din domeniul bacteriologiei, imunologiei, homeopatiei si al medicinei naturiste. Inca de la inceputul anilor ‘30, doctorul Edward Bach a abandonat medicina clasica si s-a dedicat studierii medicinei naturiste. Munca lui de cercetare a fost focalizata spre a crea un medicament mai sanatos, avand ca sursa florile.

Avand o bogata practica medicala, dr. Edward Bach a sesizat ca intotdeauna, in cazul imbolnavirilor, indiferant de durerea ce este resimtita, exista si o cauza emotionala a suferintei respective.

In aceasta terapie, desi se actioneaza doar asupra mirosului, se pot obtine efecte neasteptate si complexe. Acest lucru se datoreaza in special faptului ca aromele actioneaza simultan pe toate planurile fiintei: in plan fizic, emotional, mental si chiar spiritual.

Posted in Aromaterapie, Terapii alternative | Leave a Comment »